Premierul Marcel Ciolacu, după ce România a aderat la spațiul SCHENGEN: O victorie a dreptăţii şi a demnităţii naţionale

Publicat: 12/12/2024, 11:28
Actualizat: 12/12/2024, 12:01

Miniștrii de interne ai Uniunii Europene au votat joi, 12 decembrie, aderarea completă a României și Bulgariei la spațiul Schengen, de la 1 ianuarie 2025, după ce Austria și Olanda au renunțat la vetoul pe care l-au menținut în ultimii doi ani. Premierul Marcel Ciolacu, principalul negociator al României în acest proces, a salutat decizia Consiliului JAI, subliniind importanța acestui moment pentru țară.

„România va fi membru cu drepturi depline în spațiul Schengen începând cu 1 ianuarie 2025. Este o decizie istorică care a fost luată în urmă cu puțin timp la Consiliul JAI reunit la Bruxelles”, a transmis Marcel Ciolacu.

Potrivit premierului, „aceasta este o victorie a dreptății și a demnității naționale și un semnal clar că nu vom accepta vreodată să fim cetățeni de mâna a doua în Europa”.

„Este, înainte de toate, un triumf al tuturor românilor, indiferent de opțiunea politică sau de situația socială. Este o victorie a muncii în echipă pentru binele țării. Pentru că la acest moment au contribuit lideri de opinie din țară și din străinătate, personalități publice și oameni obișnuiți, alături de miniștri, diplomați, europarlamentari și tehnicieni din zeci de instituții”, a precizat șeful Executivului.

Premierul a menționat că pentru companiile românești care fac afaceri cu parteneri din statele europene, eliminarea controalelor la frontiere va facilita comerțul și va reduce costurile logistice: „Asta înseamnă că mărfurile românești vor deveni mai competitive, ceea ce va stimula economia și va crea noi oportunități de afaceri și locuri de muncă. Iar, pentru români, această decizie aduce beneficii concrete și imediate. Mai ales pentru cei din diaspora, care călătoresc frecvent în România, în special în perioada sărbătorilor. Nu se va mai sta zeci de ore la frontiere, ci se va circula liber, fără controale suplimentare. Asta înseamnă mai mult timp petrecut cu familiile și mai puțin stres în călătorii”.

„Astăzi, practic, vedem cu toții rezultatul eforturilor susținute pe care le-am început din prima zi a mandatului de premier, când am anunțat că integrarea deplină a României în Schengen reprezintă una dintre marile priorități ale acestui Guvern”, a continuat șeful Guvernului.

Marcel Ciolacu a mulțumit liderilor europeni care au susținut demersurile României, printre care cancelarul german Olaf Scholz, premierul spaniol Pedro Sanchez, premierul italian Giorgia Meloni și premierul ungar Viktor Orban.

De asemenea, premierul Ciolacu a apreciat implicarea Comisiei Europene și a Parlamentului European în acest proces.

„Nu în ultimul rând, le mulțumesc românilor pentru sprijin și încrederea acordată! Împreună, am demonstrat că România merită să fie tratată cu respect și că cetățenii acestei țări au drepturi egale cu cei europeni”, a mai spus el.

„România aderă pe deplin la zona Schengen începând cu 1 ianuarie 2025, în urma deciziei de astăzi a Consiliului JAI. Un beneficiu major pentru economia noastră şi călătorii mai rapide acasă pentru milioanele de români care locuiesc şi călătoresc în UE”, a scris premierul Ciolacu, pe reţeaua X.

CITEȘTE ȘI:

Cătălin Predoiu, înaintea ședinței Consiliului JAI: Ne-am poziționat piesele pe tabla de șah foarte bine. Suntem pregătiți să intrăm în SCHENGEN

Zi istorică pentru România: Consiliul JAI a decis ca România și Bulgaria să adere complet la spațiul Schengen începând cu 1 ianuarie 2025

Olga Borșcevschi
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la site-ul Evenimentul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dughin amenință din nou România: „Europa de Est va fi ori neutră, ori a noastră....
CNA a penalizat una dintre marile televiziuni din România! Care sunt motivele pentru care au...
FOTO. Modelul a rămas la bustul gol pe stadion. Cât de frumoasă e tânăra
Ultimele zile ale lui Assad la putere. Ce s-a găsit în biroul său
Ce se întâmplă cu soțul Ancăi Molnar, după jumătate de an de la moartea make-up...
Dosarul Potra. Cum au pus la cale violențe în București mercenarii, Călin Georgescu și Clanul...
Serviciile secrete ucrainene l-au ucis pe părintele rachetelor ruse Kh-59 și Kh-69. Cum a avut...
Vremea se schimbă radical în București, începând cu 17 decembrie. Prognoza Accuweather actualizată
Compartimentul ascuns al mașinii de spălat care trebuie curățat. Aici se strânge toată mizeria
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a...
Fiul șoferului român de TIR care a fost lovit de tren în Belgia, mărturii cutremurătoare....
Un bărbat în vârstă de 47 de ani amenință că se aruncă de pe macaraua...
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
❗Frânare bruscă fără motiv❗ Cine e vinovat dacă lovești în spate o mașină?
Virusul poliomielitei, detectat în apele uzate din trei ţări europene considerate libere de boală
Micul dejun care ELIMINĂ DEFINITIV orice RISC de BOALĂ
L-au UCIS la Moscova. Doliu național în Rusia. Spionii Ucrainei au reușit
Două prezentatoare au fost date afară. Ce se întâmplă într-o televiziune din România
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut...
Încep negocierile pentru formarea noului Guvern. Cine va fi premier până la alegerea viitorului președinte
Cum a reacționat fetița Cristinei Cioran când a auzit că mama ei e însărcinată cu...
Reacția lui Taylor Swift după ce Selena Gomez și Benny Blanco și-au anunțat logodna. Comentariul...
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în...
Un experiment de peste 10 ani a dezvăluit cum arată la interior neutronii